Într -o conversație despre vastitatea vieții pe Pământ, Cleo reflectă asupra abundenței oamenilor, animalelor și plantelor, care se gândește la modul în care singurătatea poate afecta în continuare oamenii în ciuda acestei diversități. Ea își exprimă dezamăgirea că singurătatea există printre o tapiserie atât de bogată a ființelor vii.
Cleo împărtășește în continuare perspectiva ei asupra singurătății, ceea ce sugerează că nu este o entitate reală, ci mai degrabă un sentiment tranzitoriu, precum o umbră care poate ridica cu o schimbare de percepție. Potrivit acesteia, înțelegerea adevărului poate atenua această tristețe, la fel ca modul în care lumina risipește întunericul.