V -ați gândit vreodată câte lucruri vii există pe pământ? Întrebă Cleo. Oameni. Animale. Păsări. Peşte. Copaci. Te face să te întrebi cum cineva s -ar putea simți singur. Cu toate acestea, oamenii o fac. Este păcat. S -a uitat la cer, acum o nuanță profundă de violet. Ne temem singurătatea, Annie, dar singurătatea în sine nu există. Nu are nicio formă. Este doar o umbră care cade peste noi. Și la fel cum umbrele mor când lumina se schimbă, acel sentiment trist poate pleca odată ce vedem adevărul.
(Have you ever considered how many living things there are on earth? Cleo asked. People. Animals. Birds. Fish. Trees. It makes you wonder how anyone could feel lonely. Yet humans do. It's a shame.She looked at the sky, now a deep shade of purple. We fear loneliness, Annie, but loneliness itself does not exist. It has no form. It is merely a shadow that falls over us. And just as shadows die when light changes, that sad feeling can depart once we see the truth.)
Într -o conversație despre vastitatea vieții pe Pământ, Cleo reflectă asupra abundenței oamenilor, animalelor și plantelor, care se gândește la modul în care singurătatea poate afecta în continuare oamenii în ciuda acestei diversități. Ea își exprimă dezamăgirea că singurătatea există printre o tapiserie atât de bogată a ființelor vii.
Cleo împărtășește în continuare perspectiva ei asupra singurătății, ceea ce sugerează că nu este o entitate reală, ci mai degrabă un sentiment tranzitoriu, precum o umbră care poate ridica cu o schimbare de percepție. Potrivit acesteia, înțelegerea adevărului poate atenua această tristețe, la fel ca modul în care lumina risipește întunericul.