Nu sunt un jucător perfect.
(I'm not a perfect player.)
Recunoașterea imperfecțiunii este un semn al smereniei și al conștiinței de sine. Ne reamintește că nimeni nu este impecabil și că creșterea provine adesea din recunoașterea propriilor neajunsuri. Îmbrățișarea acestei mentalități ne permite să ne concentrăm pe îmbunătățirea continuă, mai degrabă decât pe perfecțiune, ceea ce poate fi atât motivant, cât și eliberator. Încurajează reziliența, deoarece eșecurile sunt privite ca parte a procesului de învățare și încurajează autenticitatea în activitățile noastre.