Este neîngrijit să vorbești despre iad? Dacă oferiți câțiva prieteni indicații către Denver și știți că un drum a condus acolo, dar un al doilea drum s -a încheiat pe o stâncă ascuțită în jurul unui colț oarbă, ați vorbi doar despre drumul sigur? Nu. Le -ai spune despre ambele, mai ales dacă ai ști că drumul către distrugere era mai larg și mai parcurs. De fapt, ar fi teribil să nu le avertizeze despre acel alt drum.
(Is It Unloving to Speak of Hell? If you were giving some friends directions to Denver and you knew that one road led there but a second road ended at a sharp cliff around a blind corner, would you talk only about the safe road? No. You would tell them about both, especially if you knew that the road to destruction was wider and more traveled. In fact, it would be terribly unloving not to warn them about that other road.)
În cartea lui Randy Alcorn „Heaven”, conceptul de a discuta iadul este încadrat ca un act de dragoste și onestitate. El asemănă situația pentru îndrumarea prietenilor către Denver, unde un traseu este în siguranță, iar altul duce la o stâncă periculoasă. Dacă se știe că drumul periculos este mai popular, nereușind că ar fi considerat nepăsător. Implicația este că împărtășirea adevărului despre iad servește unui scop mai mare în protejarea celorlalți de distrugerea spirituală, alinierea îngrijorării pentru bunăstarea lor cu revelația adevărurilor incomode.
Această analogie subliniază responsabilitatea de a informa pe alții despre consecințele alegerilor lor. Prin evidențierea ambelor căi, se demonstrează iubirea prin furnizarea de informații esențiale necesare pentru luarea deciziilor înțelepte. Prin urmare, a discuta despre existența iadului nu înseamnă doar despre judecată, ci mai degrabă o expresie a compasiunii și a grijii pentru cei care, fără să știe, se îndreaptă spre pericol.