în „Următoarea persoană pe care o întâlnești în cer”, un personaj numit Lorraine reflectă asupra naturii înmormântărilor și a semnificației lor. Ea se ocupă de curiozitatea comună care înconjoară propria înmormântare: câți oameni vor participa și cine va fi acolo pentru a -și lua rămas bun. Această contemplare dezvăluie un adevăr mai profund despre viață și moarte.
În cele din urmă, Lorraine concluzionează că îngrijorarea pentru înmormântarea cuiva este banală. După moarte, accentul trece de la decedat la cei vii, subliniind că o înmormântare îndeplinește nevoile celor rămași în urmă, mai degrabă decât individul care a murit. Această perspectivă subliniază ideea că viețile și relațiile noastre au mai multă greutate decât ritualurile care ne onorează memoria.