Cultura nu vă încurajează să vă gândiți la astfel de lucruri până când nu veți muri. Suntem atât de înfășurați cu lucruri egotistice, carieră, familie, având suficienți bani, întâlnirea ipotecii, obținem o mașină nouă, fixăm radiatorul atunci când se rupe- suntem atât de implicați în miliarde de acte mici doar pentru a continua. Deci nu ne ocupăm de obiceiul de a ne gândi și de a ne uita la viața noastră și de a spune: Nu este totul? Este tot ce vreau? Lipsește ceva?
(The culture doesn't encourage you to think about such things until you're about to die. We're so wrapped up with egotistical things, career, family, having enough money, meeting the mortgage, getting a new car, fixing the radiator when it breaks-- we're so involved in trillions of little acts just to keep going. So we don't get into the habit of standing back and looking at our lives and saying, is this all? Is this all I want? Is something missing?)
Citatul reflectă modul în care societatea distrage adesea indivizii cu responsabilități zilnice și activități materiale, lăsând puțin loc pentru introspecție cu privire la sensul mai profund al vieții. Oamenii devin consumați de carierele lor, obligațiile familiale și problemele financiare, prioritizând acestea asupra gândirii contemplative. Această concentrare neobosită asupra sarcinilor mundane poate duce la un sentiment de deconectare de la ceea ce contează cu adevărat.
Numai atunci când se confruntă cu mortalitatea, indivizii tind să întrerupă și să -și pună la îndoială viața, ceea ce determină gânduri despre împlinire și scop. Apar întrebări, cum ar fi dacă sunt mulțumiți de existența lor sau dacă le lipsește ceva esențial. Acest lucru evidențiază importanța încurajării unei culturi care încurajează reflecția și prioritizarea experiențelor semnificative, mai degrabă decât doar funcționarea de zi cu zi.