În „Cloud Atlas” de David Mitchell, mediul este descris într-un mod care evidențiază consecințele intervenției umane în natură. Menționarea copacilor fără polen sugerează un efort de a proiecta plante care sunt concepute pentru a nu atrage dăunători sau păsări, indicând dorința de control asupra ecosistemului. Cu toate acestea, această artificialitate vine cu prețul perturbării proceselor naturale, reflectând o temă mai largă a impactului umanității asupra mediului.
Descrierea aerului stagnant umplut cu insecticid subliniază consecințele toxice ale unor astfel de intervenții. Ea ilustrează un peisaj în care echilibrul natural este perturbat, iar utilizarea substanțelor chimice duce la o atmosferă sufocantă. Acest scenariu servește ca o critică a practicilor agricole moderne și a căutării unui mediu fără insecte, sugerând potențialul rău care decurge din prioritizarea confortului față de sănătatea ecologică.