Apoi, în fiecare lună, a trecut în fiecare an, a fost ca și cum amintirea voastră - a noastră ... explozia - ar fi fost încorporate într -o hârtie fină de țesut. ' ... „M -am simțit de parcă mă uitam printr -o fereastră spre trecutul meu și, în loc să fiu transparent, părerea mea devenea din ce în ce mai opacă, până când până la urmă a trecut timpul. Timpul pentru a veni să văd că trecusem.
(Then as each month, each year passed, it was as if the memory of you - of us… the explosion - were encased in a fine tissue-paper.' … 'I felt as if I were looking through a window to my own past, and instead of being transparent, my view was becoming more and more opaque, until eventually the time had passed. The time for coming to see you had passed.)
Pasajul reflectă trecerea timpului și asupra amintirilor decolorate ale unei relații prețuite. Vorbitorul exprimă cum, pe măsură ce au trecut luni și ani, amintirile lor au devenit mai puțin clare, aproape ca și cum ar fi sigilate în straturi delicate de hârtie țesută. Această metaforă ilustrează fragilitatea memoriei și modul în care poate deveni întunecată pe măsură ce trece timpul.
Vorbitorul simte un sentiment de dor, în timp ce își dau seama că legătura lor cu trecutul alunecă. Imaginile de a privi printr -o fereastră semnifică dorința de a revizui acele amintiri, totuși opacitatea din ce în ce mai mare reprezintă distanța inevitabilă pe care o creează timpul. În cele din urmă, ei recunosc că a trecut momentul de reconectare, subliniind melancolia oportunităților pierdute și natura dulce -dulce a reminiscenței.