O fetiță a venit acasă de la școală cu un desen pe care l-a făcut în clasă. A dansat în bucătărie, unde mama ei pregătea cina. Mamă, ghici ce? a tipat ea fluturând desenul .mama ei nu a ridicat niciodată privirea.ce? spuse ea, îngrijindu-se de oale.ghici ce? repetă copilul, fluturând desenele. Ce? a spus mama, îngrijind farfuriile.
(A little girl came home from school with a drawing she'd made in class.She danced into the kitchen ,where her mother was preparing dinner.Mom,guess what ? she squealed waving the drawing .her mother never looked up.what? she said ,tending to the pots.guess what? the child repeated ,waving the drawings.what? the mother said , tending to the plates.Mom, you're not listeningsweetie,yes I amMom the child said you're not listening with your EYES)
O fetiță s -a întors cu emoție acasă de la școală, izbucnind pentru a -i împărtăși desenul cu mama ei care era ocupată în bucătărie. În ciuda entuziasmului copilului și a încercărilor repetate de a atrage atenția mamei sale, mama a rămas preocupată de pregătirile pentru cină și nu s -a angajat pe deplin cu fiica ei. Acest lucru a creat un moment de deconectare între cei doi.
Copilul a subliniat lipsa de atenție a mamei sale, subliniind că mama ei nu „asculta cu ochii”. Acest lucru indică un mesaj mai profund despre importanța de a fi prezent și atent în interacțiunile noastre cu cei dragi, chiar și în mijlocul responsabilităților zilnice. Această anecdotă servește ca o amintire a necesității unei conexiuni autentice în relații.