Deși era neobișnuită în ceea ce privește teologia, de mult timp își dăduse seama că adevăratul punct al rugăciunii era să nu -i măgulească pe cei abordați; Rugăciunea a fost o formă de meditație, a decis ea și nu a scăpat de eficacitatea ei pe care nimeni nu o asculta.
(Although she was unenthusiastic about theology, she had long since realised that the real point of prayer was not to flatter those addressed; prayer was a form of meditation, she decided, and it did not detract from its efficacy that nobody was listening.)
Personajul din romanul se apucă de sentimentele ei față de teologie și rugăciune. Deși nu este deosebit de entuziasmată de teologie, înțelege că rugăciunea servește un scop mai mare dincolo de abordarea simplă a divinului. În loc să o privească ca pe o formă de măgulire, ea vede rugăciunea ca o practică meditativă care poate aduce pace și reflecție personală. Această realizare aduce o nouă dimensiune înțelegerii ei despre rugăciune.
concluzionează că eficacitatea rugăciunii nu se bazează pe faptul că cineva ascultă activ. Această perspectivă evidențiază valoarea intrinsecă a rugăciunii ca instrument pentru meditație și auto-explorare. În cele din urmă, transformă înțelegerea ei despre spiritualitate, ceea ce sugerează că actul de a se ruga poate avea sens și semnificație, indiferent de credințele tradiționale despre scopul său.