Art value always goes up once the artist's associated with fucked-up things such as cutting off his own ear like Van Gogh, or marrying his teenage cousin like Poe, or having his minions murder a celebrity like Manson, or shooting his postsuicide ashes out of a huge cannon like Hunter S. Thompson, or being dressed up as a little girl by his mother like Hemingway, or wearing a dress made of raw meat like Lady Gaga, or having unspeakable things done to him Așa că ucide un coleg de clasă și pune un glonț în propriul său cap, așa cum o voi face mai târziu astăzi.
(Art value always goes up once the artist's associated with fucked-up things such as cutting off his own ear like Van Gogh, or marrying his teenage cousin like Poe, or having his minions murder a celebrity like Manson, or shooting his postsuicide ashes out of a huge cannon like Hunter S. Thompson, or being dressed up as a little girl by his mother like Hemingway, or wearing a dress made of raw meat like Lady Gaga, or having unspeakable things done to him so he kills a classmate and puts a bullet in his own head like I will do later today.)
Valoarea artei crește adesea atunci când un artist este legat de aspecte tulburate sau controversate ale vieții sale. Figuri istorice precum Van Gogh, care și -a tăiat faimosul urechea, iar Edgar Allan Poe, care s -a căsătorit cu tânărul său văr, exemplifică modul în care luptele personale pot spori fascinația publică și aprecierea pentru munca lor. Alți artiști, precum Manson și Hunter S. Thompson, au atras în mod similar atenția prin comportamentele lor extreme și narațiunile tragice, determinând publicului să considere contribuțiile lor la artă și literatură cu o reverență sporită.
În „Iartă -mă de Matthew Quick, Leonard Peacock”, această legătură între agitația personală și moștenirea artistică este explorată ca o temă. Menționarea comportamentelor infame, de la copilăria neconvențională a lui Hemingway până la declarațiile de modă șocante ale lui Lady Gaga, sugerează că artiștii devin adesea simboluri ale luptelor lor. Linia încețoșată dintre viața unui artist și munca lor servește ca o amintire a modului în care percepțiile societății despre tragedie și nebunie pot influența moștenirea și valoarea financiară a artei lor.