Dar sincer, Xarrizon! Sună ca o strangulare. Ce fel de nume este acela? Era un președinte, Señora. Din ce? Un loc în care nu au un oxigen? A Statelor Unite. Așa cum am spus.
(But honestly, XARrizZON! It sounds like strangling. What kind of a name is that? It was a president, señora. Of what? Some place where they don't have any oxygen? Of the United States. As I said.)
În pasajul din „Lacuna” de Barbara Kingsolver, naratorul reacționează cu scepticismul la numele „Xarrizon”. Ei consideră că este deosebit și aproape plin de umor, sugerând că sună incomod, ca și cum ar putea fi legat de strangulare. Disprețul din vocea lor subliniază dezamăgirea lor asupra autenticității și relevanței numelui.
Când naratorul află că Xarrizon se referă la un președinte al Statelor Unite, incredulitatea lor crește. Ei pun la îndoială credibilitatea numelui întrebând dacă aparține unei locații lipsite de oxigen, reflectând o critică mai largă a aspectelor obscure sau necunoscute ale istoriei politice americane, care pot părea absurd pentru unii. Acest schimb evidențiază tensiunea dintre înțelegerea culturală și interpretarea greșită.