Ceea ce sfârșim prin a numi istorie este un fel de cuțit, tăind în timp. Câțiva oameni sunt destul de greu pentru a -și îndoi marginea. Dar majoritatea nici măcar nu vor sta aproape de lamă. Sunt unul dintre acestea. Nu îndoiți nimic.
(What we end up calling history is a kind of knife, slicing down through time. A few people are hard enough to bend its edge. But most won't even stand close to the blade. I'm one of those. We don't bend anything.)
Citatul din „Lacuna” de Barbara Kingsolver reflectă natura istoriei și impactul acesteia asupra indivizilor. Aceasta sugerează că istoria este o forță puternică, asemănătoare cu un cuțit care taie timp, modelând evenimente și narațiuni. Unii indivizi sunt suficient de puternici pentru a influența această istorie, dar majoritatea oamenilor tind să se ferească de realitățile și complexitățile sale mai intense.
Vorbitorul se identifică ca cineva care nu deține puterea de a îndoi cursul istoriei, subliniind un sentiment de demisie și acceptare. Această perspectivă subliniază lupta pe care mulți o simt atunci când se confruntă cu greutatea narațiunilor istorice, ilustrând provocările de a se angaja cu trecutul, rămânând conștient de propriile limitări.