Până acum, soarele de dimineață trecuse chiar peste orizont și mi-a venit ca un teren de armă între casele din vechiul meu cartier. Mi-am apărat ochii. Fiind la începutul lunii octombrie, erau deja grămezi de frunze împinse de bordură - mai multe frunze decât îmi aminteam din toamnele mele de aici - și fără spațiu deschis pe cer. Cred că ceea ce observi cel mai mult când nu ai fost acasă de ceva vreme este cât de mult au crescut copacii în jurul amintirilor tale.
(By now, the morning sun was just over the horizon and it came at me like a sidearm pitch between the houses of my old neighborhood. I shielded my eyes. This being early October, there were already piles of leaves pushed against the curb-more leaves than I remembered from my autumns here-andless open space in the sky. I think what you notice most when you haven't been home in a while is how much the trees have grown around your memories.)
Protagonista reflectă la întoarcerea în cartierul copilăriei lor, unde soarele dimineții îi lovește pe neașteptate, amintind de un joc rapid de baseball. Această dimineață devreme de octombrie este marcată de o cantitate semnificativă de frunze căzute adunate de-a lungul bordurii, mai mult decât își amintesc din vizitele lor anterioare. Totul pare puțin mai aglomerat, creând o nostalgie dulce-amară pentru spațiul pe care l-au cunoscut cândva.
Pe măsură ce absorb schimbările, devine evident că timpul le-a modificat peisajul familiar. Copacii, acum din ce în ce mai plini și mai înalți, umbră cerul liber care le caracteriza cândva amintirile. Această realizare evidențiază modul în care trecerea timpului poate afecta nu doar mediul fizic, ci și conexiunea emoțională cu locurile care au o semnificație profundă.