Pentru amurg, a fost ca ecoul unei melodii- o melodie de mult timp în urmă. Aproape că putea să -și amintească unele dintre cuvinte, dar nu avea niciun indiciu despre locul în care veniseră. Fusese o voce minunată cântând -o, cântând această melodie doar pentru el. O voce ca mătasea? Satin? La fel ca lumina lichidului de lună, a curgea, s -a încolăcit în jurul lui și l -a suferit cu o căldură strălucitoare.
(For Twilight, it was like the echo of a song- a song from long ago. He could almost remember some of the words, but had no clue as to where they had come from. There had been a wonderful voice singing it, singing this song just for him. A voice like silk? Satin? Like liquid moonlight, it flowed, it curled around him and suffused him with a glowing warmth.)
În „Râul vântului” de Kathryn Lasky, personajul Twilight experimentează un moment profund de nostalgie care se simte asemănător cu o melodie evazivă din trecutul său. Deși se străduiește să -și amintească versurile exacte, emoția pe care o evocă este puternică, amintind de o amintire prețuită. Senzația este atât fermecătoare, cât și misterioasă, sugerând o legătură mai profundă cu experiențele sale.
Vocea care însoțește acest sentiment este descrisă în termeni frumoși, lirici, care îmbunătățesc atmosfera magică a momentului. Seamănă cu țesături de lux și elemente eterice, creând un sentiment de intimitate și căldură. Această imagine vie nu numai că evidențiază dorința lui Twilight, ci și cufundă cititorul în calitățile fermecătoare ale sunetului și memoriei.