În cartea lui David Mitchell „Ghostwritten”, un personaj pe nume John evidențiază o ipocrizie izbitoare în modul în care națiunile își discută arsenalele nucleare. El subliniază că țările se referă la propriile capacități nucleare ca „descurajante nucleare suverane”, ceea ce are o conotație de legitimitate și autoapărare. În schimb, ei etichetează armele nucleare deținute de alte națiuni drept „arme de distrugere în masă”, ceea ce implică ilegitimitate și pericol. Acest lucru reflectă o părtinire în relațiile internaționale și narațiunile diferite din jurul armelor nucleare.
Observația lui John subliniază complexitatea politicii globale, unde terminologia este adesea manipulată pentru a servi intereselor statului. Distincția făcută între propriul arsenal al unei națiuni și cel al altora dezvăluie tensiunile subiacente și justificări pentru puterea militară. Ea ridică întrebări cu privire la implicațiile etice ale armelor nucleare și narațiunile folosite pentru a modela percepția publică și politica în domeniul securității internaționale.