Nu i-a putut face să înțeleagă că era o ceață bătrână de douăzeci și opt, că aparținea unei alte generații, o altă epocă, o altă lume, că având un moment bun care l-a plictisit și nu merita efortul și că și ei l-au plictisit. Nu i -a putut face să tace; Erau mai răi decât femeile. Nu aveau creiere suficient pentru a fi introvertite și reprimate.
(He could not make them understand that he was a crotchety old fogey of twenty-eight, that he belonged to another generation, another era, another world, that having a good time bored him and was not worth the effort, and that they bored him, too. He could not make them shut up; they were worse than women. They had not brains enough to be introverted and repressed.)
În citatul de la „Catch-22” de Joseph Heller, personajul exprimă sentimente de deconectare și frustrare cu tineri. El se vede ca un individ de modă veche, în ciuda faptului că are douăzeci și opt de ani și se simte copleșit de exuberanța și lipsa de profunzime. El se străduiește să -și comunice dezinteresul față de ideea lor de a se distra, ceea ce consideră obositor și inutil.
Mai mult decât atât, personajul este tulburat de gândul că tânăra generație îi lipsește introspecția pe care o valorizează. Chatul lor constant și natura lipsită de griji îl irită, consolidându -și credința că nu înțeleg complexitățile vieții sau necesitatea introspecției. Acest sentiment de înstrăinare evidențiază o decalaj generațional în care simte că aparține unei lumi care apreciază sensul mai profund asupra divertismentului superficial.