Se gândise la modul în care peisajul modelează o limbă. Era imposibil să ne imaginăm că aceste dealuri dând orice altceva decât silabele moi ale irlandezilor, la fel cum se puteau vorbi doar anumite forme de germană pe înaltele cragi ale Europei; sau olandez în zonele joase noroioase, guturale, flegmisie.
(He had been thinking of how landscape moulds a language. It was impossible to imagine these hills giving forth anything but the soft syllables of Irish, just as only certain forms of German could be spoken on the high crags of Europe; or Dutch in the muddy, guttural, phlegmish lowlands.)
În cartea „Verbe portugheze neregulate” de Alexander McCall Smith, protagonistul reflectă asupra conexiunii dintre peisaj și limbaj. Naratorul sugerează că trăsăturile naturale ale unei regiuni influențează în mod semnificativ caracteristicile lingvistice ale oamenilor săi. De exemplu, ideea că dealurile blânde ale Irlandei se pretează în mod natural la sunetele moi ale limbii irlandeze este evidențiată.
Mai mult, textul subliniază că terenurile geografice specifice modelează modul în care se vorbește o limbă, cu anumite dialecte și accente care decurg din medii particulare. Regiunile accidentate și ridicate ale Europei sunt asociate cu forme distincte de germană, în timp ce zonele joase invocă calitățile unice ale olandezilor. Această interacțiune între geografie și expresia lingvistică prezintă relația profundă înrădăcinată dintre cei doi.