Personajul descris în „Palat Walk” de Naguib Mahfouz arată o reticență de a se angaja în auto-reflecție sau gândire profundă la propria sa viață. La fel ca mulți indivizi care sunt înconjurați constant de ceilalți, el nu -și contemplă sinele interior până când circumstanțele externe sau oamenii îl determină să facă acest lucru. Această tendință evidențiază un comportament comun la cei care duc vieți ocupate, deoarece de multe ori prioritizează interacțiunile și obligațiile imediate pentru autoexaminare.
El s -a oferit în întregime fluxului de viață din jurul său, devenind atât de cufundat în activitățile zilnice, încât abia își recunoaște propria identitate. Singura privire pe care o percepe despre sine este una superficială, asemănătoare cu a -și vedea reflecția pe suprafața apei. Această metaforă subliniază cât de deconectat este de la adevăratul său sine, sugerând că este nemulțumit de propriile gânduri și sentimente, pierdut în cerințele mediului său.