În cartea „The Time Keeper” de Mitch Albom, un personaj reflectă asupra sentimentelor de jenă și dureri de inimă din cauza iubirii nerecunoscute. Ea își exprimă regretul pentru a se simți prost, subliniind modul în care iubirea, în sine, nu diminuează demnitatea cuiva. Realizarea faptului că vulnerabilitatea în dragoste este o experiență umană naturală este o temă centrală.
Acest fragment subliniază ideea că experimentarea iubirii nerecuperate nu definește pe cineva ca fiind o prostie, ci mai degrabă, este un testament al capacității lor de a iubi profund. Actul de a -l iubi în sine este înfățișat ca o forță, iar personajul învață să -și îmbrățișeze emoțiile fără rușine.