În narațiune, protagonistul reflectă natura călătoriei și a timpului. Ea observă că destinațiile rămân constante, indiferent de timpul necesar pentru a ajunge la ele. Acest lucru implică faptul că călătoria în sine are semnificație, deoarece locurile pe care le vizitează vor fi întotdeauna în așteptare, neschimbate de sosirea cuiva.
Această contemplare sugerează că un sentiment de urgență nu este necesar; Viața nu necesită călătorii pripite în locuri care nu vor dispărea între timp. Ideea rezonează cu o consistență reconfortantă în viață, unde locurile sunt ancore care ne așteaptă prezența, permițându -ne să apreciem călătoria în sine, mai degrabă decât doar destinația.