În alte secole, ființele umane au dorit să fie salvate, îmbunătățite sau eliberate sau educate. Dar în secolul nostru, ei vor să fie distrați. Marea frică nu este a bolii sau a morții, ci a plictiselii. Un sentiment de timp pe mâinile noastre, un sentiment de nimic de făcut. Un sens că nu suntem amuzați.
(In other centuries, human beings wanted to be saved, or improved, or freed, or educated. But in our century, they want to be entertained. The great fear is not of disease or death, but of boredom. A sense of time on our hands, a sense of nothing to do. A sense that we are not amused.)
În vremurile trecute, aspirațiile umanității s -au concentrat pe obiective semnificative, cum ar fi mântuirea, educația și eliberarea. Oamenii au căutat progrese care le-ar spori viața sau le-ar asigura bunăstarea. Provocările acestor epoci au fost întâmpinate de dorința de îmbunătățire sau productivitate, reflectând un dor de sens profund de sens și scop în viață.
Cu toate acestea, în societatea contemporană, preocuparea principală s -a orientat către o nevoie de divertisment și implicare. Din ce în ce mai mult, plictiseala a apărut ca o frică principală, umbrirea amenințărilor tradiționale precum boala sau moartea. Indivizii se confruntă acum cu golul de a avea prea mult timp neocupat, subliniind o schimbare culturală în care urmărirea amuzamentului a devenit un aspect critic al existenței.