Viața nu este decât o umbră de mers, un jucător sărac, care se împletește și își înfige ora pe scenă, și apoi nu se mai aude. Este o poveste spusă de un idiot, plin de sunet și furie, care nu înseamnă nimic.
(Life's but a walking shadow, a poor player,That struts and frets his hour upon the stage,And then is heard no more. It is a taleTold by an idiot, full of sound and fury,Signifying nothing.)
în „Macbeth” al lui Shakespeare, citatul reflectă asupra naturii trecătoare a vieții și a nesemnificației existenței umane. Prin compararea vieții cu o „umbră de mers”, autorul ilustrează modul în care viața poate fi efemeră și lipsită de substanță. Metafora unui „jucător sărac” subliniază ideea că indivizii își joacă rolurile pe marea scenă a vieții, dar, în cele din urmă, contribuțiile lor se dispăreau, lăsând puțin în urmă. Acest lucru evidențiază trecerea inevitabilă a timpului și natura tranzitorie a eforturilor umane.
Mai mult, sintagma „o poveste spusă de un idiot” intensifică sentimentul de inutilitate, ceea ce sugerează că drama vieții este haotică și lipsită de sens. „Sunetul și furia” indică zgomotul și tulburările existenței, totuși, în cele din urmă, „nu semnifică nimic”. Această recunoaștere a absurdității vieții pune întrebări existențiale despre scop și mortalitate, invitând cititorii să -și contemple propria semnificație într -o lume care poate părea indiferentă de luptele umane.