Nimeni care a trecut vreodată printr -un liceu public american nu l -ar fi putut urmări pe William Jefferson Clinton candidat la funcție în 1992 și nu a reușit să recunoască sexualitatea prădătoare familiară a unui adolescent provincial.
(No one who has ever passed through an American public high school could have watched William Jefferson Clinton running for office in 1992 and failed to recognize the familiar predatory sexuality of a the provincial adolescent.)
În cartea ei „Ficțiuni politice”, Joan Didion critică campania prezidențială din 1992 a lui Bill Clinton, care leagă comportamentul său de sexualitatea prădătoare tipică băieților de liceu. Ea sugerează că farmecul și apelul său pot masca un aspect mai profund și tulburător al personajului său extras din experiențele adolescenților. Didion înfățișează acest lucru ca o reflectare a problemelor sociale mai largi, examinând modul în care astfel de trăsături rezonează cu alegătorii care ar putea să le treacă cu vederea din cauza carismei.
Observația lui Didion servește ca un comentariu asupra culturii politice americane, unde comportamentul trecut al candidaților își poate răsună persoana publică. Subliniind această conexiune, ea invită cititorii să ia în considerare modul în care tinerețea și farmecul sunt adesea combinate cu adecvarea pentru leadership, ar putea orbi publicul în preocupări mai serioase cu privire la caracter și integritate. Analiza ei încurajează o viziune critică a implicațiilor istoriei personale asupra imaginii politice și a percepției alegătorilor.