Isabel reflectă asupra disconfortului pe care mulți o simt atunci când sunt centrul atenției, ceea ce sugerează că a fi afișat este în general neplăcut. Ea recunoaște, însă, că există excepții de la acest sentiment.
Unii indivizi, precum actorii și narcisiștii, prosperă în centrul atenției. Gândirea lui Isabel ilustrează dualitatea comportamentului uman spre atenție, subliniind modul în care anumite personalități o pot căuta în timp ce alții se îndepărtează de el.