Te rog, nu mă părăsi, se gândi el. Nu putea suporta o lume fără alli. Și -a dat seama cât de mult s -a bazat pe ea de dimineață până noaptea. Ea a fost singura lui conversație. Singurul lui zâmbet. Ea și -a pregătit mâncarea slabă și i -a oferit -o mereu mai întâi, chiar dacă a insistat să mănânce înainte de a face. S -au aplecat unul pe celălalt la apusuri de soare. Ținând -o în timp ce dormeară se simțea ca ultima lui legătură cu umanitatea.
(Please do not leave me, he thought. He could not bear a world without Alli. He realized how much he relied on her from morning until night. She was his only conversation. His only smile. She prepared their meager food and always offered it to him first, even though he insisted she eat before he did. THey leaned on each other at sunsets. Holding her as they slept felt like his last connection to humanity.)
Într-un moment de reflecție profundă, protagonistul se luptă cu teama de a o pierde pe Alli, recunoscând cât de parte este ea în viața lui. El prețuiește prezența ei, realizând că ea nu este doar o însoțitoare, ci singura sursă a bucuriei și comunicării lui pe parcursul zilei. Legătura lor este evidentă în modul în care își împart mesele umile, Alli dându-i întotdeauna prioritate, în ciuda protestelor sale. Această dependență evidențiază...