Tao este acela care lasă mai întâi lumina, apoi întunericul. Ocazii interacțiunea celor două forțe primare, astfel încât să existe întotdeauna reînnoire. Este acela care împiedică totul să se poarte. Universul nu va fi niciodată stins, deoarece tocmai atunci când întunericul pare să fi lovit totul, pentru a fi cu adevărat transcendent, noile semințe de lumină sunt renăscute chiar în adâncuri. Acesta este calea. Când sămânța cade, se încadrează în pământ, în sol. Și dedesubt
(The Tao is that which first lets the light, then the dark. Occasions the interplay of the two primal forces so that there is always renewal. It is that which keeps it all from wearing down. The universe will never be extinguished because just when the darkness seems to have smothered all, to be truly transcendent, the new seeds of light are reborn in the very depths. That is the Way. When the seed falls, it falls into the earth, into the soil. And beneath)
Tao reprezintă principiul fundamental care scoate atât lumină, cât și întuneric, permițând interacțiunea lor continuă. Acest echilibru favorizează un ciclu de reînnoire, asigurându -se că nimic nu se deteriorează complet. Chiar și în momentele în care întunericul pare copleșitor, persistă potențialul de lumină să apară, subliniind natura durabilă a existenței în univers. Un astfel de concept implică o rezistență care transcende disperarea, ceea ce sugerează că transformarea este o parte inerentă a realității.
În metafora sămânței care se încadrează pe pământ, există o reprezentare profundă a creșterii și renașterii. La fel cum sămânța trebuie să sufere transformare în sol, la fel și indivizii și societățile experimentează cicluri de disperare și întinerire. Modul de a întruchipează această călătorie de speranță și reînnoire, ceea ce indică faptul că în adâncul greutății, posibilitatea de a începe întotdeauna noi începuturi, consolidând ideea că viața evoluează continuu și se regenerează.