Verminul își explică păcatul cu un limbaj sfințit de genul: „Ne -am rugat pentru asta și am căutat sfaturi și considerăm că este ceea ce trebuie să facem”. Nu -l lăsa pe ei pentru inamic, ceea ce simt că este lipsit de importanță. Legile sale morale nu dau o privire despre cum se simte niciunul dintre ei. Baghetele de nămol nu mai au putere de a le vota și în afara existenței decât au puterea de a revoca legea gravitației.
(The vermin explain their sin with sanctimonious language like, "We've prayed about it and sought counsel, and we feel it's the right thing to do." Don't let it down on them that to the Enemy what they feel is inconsequential. His moral laws don't give a rip about how any of them feel. The sludgebags have no more power to vote them in and out of existence than they have power to revoke the law of gravity.)
Verminul din poveste încearcă de a -și justifica acțiunile greșite folosind un limbaj pios, susținând că s -au rugat și a căutat îndrumare, crezând că fac alegeri corecte. Cu toate acestea, această neprihănire de sine îi orbește de adevărul că sentimentele lor nu au nicio greutate în schema mai mare a legilor morale stabilite de inamic. Încercările lor de raționalizare nu modifică adevărurile fundamentale care guvernează existența.
Acest lucru evidențiază un contrast puternic între importanța lor de sine amăgită și natura neclintită a absoluturilor morale. La fel cum nu se poate schimba legea gravitației, ei sunt neputincioși să schimbe adevărurile mai profunde care definesc corect și greșit. Percepțiile lor nu dețin autoritate, ceea ce indică o realitate aspră că ciocnirea cu legi morale stabilite rezultă consecințe, indiferent de justificările lor de sine.