Verminul din poveste încearcă de a -și justifica acțiunile greșite folosind un limbaj pios, susținând că s -au rugat și a căutat îndrumare, crezând că fac alegeri corecte. Cu toate acestea, această neprihănire de sine îi orbește de adevărul că sentimentele lor nu au nicio greutate în schema mai mare a legilor morale stabilite de inamic. Încercările lor de raționalizare nu modifică adevărurile fundamentale care guvernează existența.
Acest lucru evidențiază un contrast puternic între importanța lor de sine amăgită și natura neclintită a absoluturilor morale. La fel cum nu se poate schimba legea gravitației, ei sunt neputincioși să schimbe adevărurile mai profunde care definesc corect și greșit. Percepțiile lor nu dețin autoritate, ceea ce indică o realitate aspră că ciocnirea cu legi morale stabilite rezultă consecințe, indiferent de justificările lor de sine.