Dacă continuăm să citim știința sau Sfânta Scriptură ca și cum ne -ar da adevărul direct și cu siguranță, atunci toate speranțele și promisiunile conținute în ea devin praf. O știință, care nu este citită ca un adevăr universal, degenerează în sclavia tehnologică. O Scriptură, care nu este citită ca un adevăr universal, degenerat ... Ce? Pentru Inchiziție, Sfântul Război, Holocaustul - în fața ei, oamenii fug de disperare. Aici speranța este distrusă acolo și ne privează de posibilitatea reînnoirii.
(If we continue to read science or the Holy Scripture as if they gave us the truth directly and definitely, then all hopes and promises contained in it become dust. A science, which is not read as a universal truth, degenerates into technological slavery. A Scripture, which is not read as a universal truth, degenerated ... What? For Inquisition, Holy War, Holocaust - in front of it, people flee to despair. Here the hope is destroyed there and deprives us of the possibility of renewal.)
Neil Postman, în „A doua iluminare: din secolul 18 până la secolul XXI”, avertizează împotriva interpretării științei sau scripturilor ca fiind adevăruri absolute. El susține că vizualizarea acestor câmpuri în acest fel le diminuează promisiunile și potențialul, reducându -le la simple instrumente de opresiune sau disperare. Când știința devine o formă de înrobire tehnologică și scripturile duc la conflict, speranța asociată acestora este erodată, lăsând societatea într -o stare de deziluzie.
Această pierdere a speranței, potrivit Postman, are consecințe de anvergură. Atrocitățile istorice, cum ar fi Inchiziția și Holocaustul, exemplifică modul în care interpretările rigide ale adevărului pot duce la distrugere și suferință. El subliniază că, atunci când oamenii se agață prea strâns de adevăruri definitive, ei pot pierde din vedere posibilitatea reînnoirii și un viitor mai plin de speranță. Astfel, o înțelegere mai nuanțată a adevărului în știință și scripturi este esențială pentru încurajarea speranței și a progreselor.