Când oamenii îmi spun că sunt bine, răspunsul meu este: „Încerc”. Dar există unii oameni care mă cunosc din spate când-în timp ce fac acea călătorie la New York și când aud că sunt pastorul unei biserici, dintr-o dată, este ca și cum știu că ai plătit, băiete. Știu că ai plătit. Te cunosc.' S -a oprit. Vocea lui coborî. Nu, zic eu. M -ai cunoscut. Știai acea persoană, dar nu știi persoana pe care încerc să o devin.
(When people tell me that I'm good, my response is, 'I'm trying.' But there's some people that know me from back when-anytime I make that trip to New York-and when they hear I'm the pastor of a church, all of a sudden, it's like I know you gettin' paid, boy. I know you gettin' paid. I know you.' He paused. His voice lowered. No, I say. You knew me. You knew that person, but you don't know the person that I'm trying to become.)
În „Have A Little Faith: A True Story”, autorul Mitch Albom își împărtășește reflecțiile asupra creșterii și percepției de sine. El descrie modul în care oamenii îl recunosc adesea pentru realizările sale din trecut, mai ales când învață că acum este un pastor. Această recunoaștere vine uneori cu presupuneri despre câștigul financiar, ceea ce duce la complicații în modul în care este perceput față de cine se străduiește să devină.
Albom subliniază că, în timp ce apreciază complimentele, el este concentrat pe călătoria sa continuă de auto-îmbunătățire. El recunoaște că cei care își amintesc de el din zilele sale anterioare nu pot înțelege pe deplin procesul transformator pe care îl suferă. Declarația sa evidențiază diferențele dintre identitatea trecută și persoana în care lucrează activ pentru a evolua.