Conceptul de rușine este înfățișat ca un aspect integral al existenței umane, asemănător cu trăsăturile fizice fundamentale precum predarea sau bipedalismul. Acesta servește ca un element vital care modelează interacțiunile societății și identitatea personală. Afirmația că rușinea este esențială sugerează că absența de vină ar elimina și experiența rușinii, care la rândul său diminuează umanitatea noastră.
Referirea la Geneză evidențiază faptul că rușinea a apărut cu conștientizarea de sine, marcând un pas evolutiv semnificativ. Această legătură timpurie între conștiință și rușine indică faptul că pierderea acestei calități ar regresa oamenii într -o stare mai puțin evoluată, eliminând efectiv un aspect cheie al ceea ce înseamnă să fii uman.