Antigone: Spune -mi adevărul! Te rog să -mi spui adevărul! Când te gândești la mine, când te lovește dintr -o dată că o să îți aparțin - ai sentimentul că - că un spațiu gol mare este scobit în interiorul tău, că există ceva în interiorul tău care joacă doar? Haemon: Da, da, da.
(ANTIGONE: Tell me the truth! I beg you to tell me the truth! When you think about me, when it strikes you suddenly that I am going to belong to you―do you have the feeling that―that a great empty space is being hollowed out inside you, that there is something inside you that is just―dying? HAEMON: Yes, I do, I do.)
În acest schimb între Antigone și Haemon, Antigone pledează pentru onestitate cu privire la sentimentele lui Haemon față de ea. Ea se întreabă dacă relația lor umple un gol emoțional în el, subliniind nevoia ei profundă de conexiune și înțelegere. Vulnerabilitatea ei își dezvăluie frica de a fi singură și intensitatea sentimentelor ei.
Răspunsul lui Haemon afirmă că el simte și acest gol, ceea ce indică faptul că legătura lor este profundă și semnificativă. Acest moment surprinde esența complexităților iubirii, unde atașamentul profund poate scoate și sentimente de dor și disperare. Intensitatea emoțională a conversației lor accentuează temele existențiale prezente în piesă.