Pe măsură ce îmi amintesc acest lucru, îmi dau seama cât de deschis suntem pentru mesajul persistent că putem evita moartea. Și spre corelativul său punitiv, mesajul că, dacă moartea ne prinde, nu avem decât noi înșine. Numai
(As I recall this I realize how open we are to the persistent message that we can avert death. And to its punitive correlative, the message that if death catches us we have only ourselves to blame. Only)
În „Anul gândirii magice” de Joan Didion, autorul reflectă asupra credinței omniprezente că indivizii pot controla moartea sau o pot evita cu totul. Această noțiune insufle un sentiment de speranță, dar sugerează și vina dacă nu reușește să scape de mortalitate. Muncile lui Didion dezvăluie modul în care societatea promovează adesea ideea că deținem puterea asupra propriilor noastre destine în ceea ce privește viața și moartea.
Această perspectivă creează o povară pentru indivizi, făcându -i să se simtă responsabili pentru inevitabilitatea morții. Perspectivele lui Didion expun lupta emoțională de a grappling cu pierderi, în timp ce se confruntă cu așteptările societății cu privire la control și responsabilitate. În cele din urmă, reflecțiile ei îi provoacă pe cititori să -și reconsidere relația cu conceptul de mortalitate.