Așa cum se întâmplă, sunt confortabil cu Michael Laskis din această lume, cu cei care trăiesc afară, mai degrabă decât în cei în care sentimentul de teamă este atât de acut încât se îndreaptă spre angajamente extreme și condamnate; Știu ceva despre teamă și apreciez sistemele elaborate cu care unii oameni reușesc să umple golul, să aprecieze toți opiaceele oamenilor, indiferent dacă sunt la fel de accesibile precum alcoolul și heroina și promiscuitatea sau la fel de greu de ajuns ca credință în Dumnezeu sau istorie.
(As it happens I am comfortable with the Michael Laskis of this world, with those who live outside rather than in, those in whom the sense of dread is so acute that they turn to extreme and doomed commitments; I know something about dread myself, and appreciate the elaborate systems with which some people manage to fill the void, appreciate all the opiates of the people, whether they are as accessible as alcohol and heroin and promiscuity or as hard to come by as faith in God or History.)
Joan Didion reflectă natura persoanelor precum Michael Laskis, care există pe marginea societății, condusă de un sentiment profund de teamă. Ea își exprimă înțelegerea și confortul cu cei care creează angajamente extreme în încercarea de a face față temerilor și golurilor existențiale. Didion își recunoaște propriile experiențe cu teamă, recunoscând diferitele moduri în care oamenii caută confort, fie prin substanțe precum alcool și heroină, fie prin activități mai evazive, cum ar fi credința.
Această contemplare dezvăluie o perspectivă profundă asupra condiției umane și a lungimilor la care indivizii vor merge pentru a scăpa de tulburările lor interioare. Aprecierea lui Didion pentru aceste mecanisme de coping, indiferent de natura lor, subliniază un comentariu mai larg asupra complexităților emoțiilor umane și a căilor diverse pe care oamenii le iau în căutarea sensului și a ușurarelor de anxietate.