Moartea este mai milostivă decât speranța în sine! Nu este nimic surprinzător în acest sens, căci moartea este numită divin, în timp ce speranța este crearea nebuniei umane. Ambele se termină în frustrare. Sunt destinat să duc o viață de frustrare nesfârșită?-{începutul și sfârșitul}
(Death is more merciful than hope itself! There is nothing surprising in this, for death is divinely appointed, while hope is the creation of human folly. Both end in frustration. Am I destined to lead a life of endless frustration?-{The Beginning and the End})
Citatul reflectă o viziune filosofică profundă care echivalează cu moartea cu un fel de milă, ceea ce sugerează că poate fi o eliberare din încercările vieții. În schimb, speranța este înfățișată ca o construcție a imaginației umane care poate duce la dezamăgire și durere. Noțiunea implică faptul că, în timp ce moartea este inevitabilă și ordonată, speranța poate fi văzută ca o iluzie care oferă în cele din urmă o mică confort, deoarece ambele condiții pot duce la frustrare.
Vorbitorul se luptă cu ideea de a fi prins într -un ciclu de nemulțumire persistentă, punând la îndoială dacă viața va fi o luptă continuă. Acest sentiment surprinde esența vulnerabilității umane și a dilemelor existențiale cu care se confruntă căutarea sensului, așa cum este articulată de Naguib Mahfouz în „începutul și sfârșitul”. Invită cititorii să reflecte asupra limitelor speranței și a realităților dure ale existenței.