Durerea te determină să te părăsești. Ieși în afara micuțului tău pelt îngust. Și nu poți simți durere decât dacă ai avut dragoste înainte - durerea este rezultatul final al iubirii, pentru că este iubirea pierdută. {...} Este ciclul de dragoste finalizat: a iubi, a pierde, a simți durere, a pleca și apoi a iubi din nou. Durerea este conștientizarea faptului că va trebui să fii singur și nu există nimic dincolo de asta, deoarece a fi singur este destinul final final al fiecărei creaturi vii. Asta este moartea, marea singurătate.
(Grief causes you to leave yourself. You step outside your narrow little pelt. And you can't feel grief unless you've had love before it - grief is the final outcome of love, because it's love lost. {…} It's the cycle of love completed: to love, to lose, to feel grief, to leave, and then to love again. Grief is the awareness that you will have to be alone, and there is nothing beyond that because being alone is the ultimate final destiny of each individual living creature. That's what death is, the great loneliness.)
Durerea servește ca o experiență transformatoare, determinând indivizii să iasă în afara propriilor lor limite emoționale. Întâlnește conexiunea profundă formată prin dragoste, subliniind că durerea apare numai după ce a experimentat afecțiune. Acest ciclu poate fi înțeles ca o călătorie: a iubi pe cineva profund, a face față pierderii acelei iubiri și a experimenta în cele din urmă durerea care a urmat. Astfel de emoții luminează inevitabilitatea întristării în urma bogăției iubirii.
Mai mult decât atât, durerea aduce o conștientizare acută a singurătății, subliniind că fiecare individ, la un moment dat, se va confrunta cu singurătatea profundă. Această noțiune consideră că moartea întruchipează izolarea finală, încapsulând esența existenței umane. Procesul de a iubi, pierde și îndurera delimitează nu doar durerea pierderii, ci și legătura intrinsecă dintre relații și realitatea eventuală de a fi singur.