În Dwimordene, în Lorienseldom au mers picioarele bărbaților, puțini ochi muritori au văzut Lightthat se află acolo vreodată, lung și luminos. Galadriel! Galadriel! Clear este apa fântânii tale; albul este steaua din mâna ta albă; Nemarcat, neîngrijit este frunza și aterizarea în Dwimordene, în Lorienmore Fair decât gândurile oamenilor muritori.
(In Dwimordene,in LorienSeldom have walked the feet of Men, Few mortal eyes have seen the lightThat lies there ever,long and bright. Galadriel!Galadriel! Clear is the water of your well;White is the star in your white hand; Unmarred,unstained is leaf and land In Dwimordene,in LorienMore fair than thoughts of Mortal Men.)
În tărâmul fermecător al lui Dwimordene în Lothlórien, prezența oamenilor este rară și puțini și -au arătat frumusețea eternă și radiantă. Terenul este înfățișat ca un loc mistic adesea ascuns de ochii muritori, unde lumina rezistă genial, simbolizând o splendoare aproape divină. Acest verset evidențiază minunea și calitatea eterică a lui Lothlórien, invitând cititorii să -și aprecieze magia.
Poezia aduce și un omagiu lui Galadriel, regina elfului, a cărei fântână este o sursă de claritate și puritate. Steaua ei albă reprezintă speranță și îndrumare, în timp ce frumusețea neatinsă a pământului semnifică o armonie care transcende experiența umană. În general, pasajul surprinde esența lui Lothlórien ca un sanctuar neatins de întuneric, prezentându -l ca un tărâm idealizat care depășește imaginația muritorilor.