În cartea lui Joseph J. Ellis „The Quartet: Orchestrating the Second American Revolution, 1783-1789”, el susține că James Madison a văzut dreptul de a purta arme ca fiind în funcție de rolul cuiva în miliție, mai degrabă decât de un drept intrinsec. Această perspectivă evidențiază contextul istoric în care dreptul de a purta brațele a fost înțeles ca parte a unei structuri de apărare colectivă. Interpretarea lui Madison subliniază importanța datoriei și serviciilor civice în asigurarea securității naționale.
Ellis contrastează punctul de vedere al lui Madison cu hotărârea Curții Supreme din 2008 în Heller v. District of Columbia, care a stabilit dreptul de a purta arme ca un drept individual inerent și aproape nelimitat. Această decizie se abate de la intenția inițială a lui Madison și ridică întrebări cu privire la evoluția drepturilor armelor în America, ilustrând o trecere de la o responsabilitate colectivă la o interpretare mai individualistă a celui de -al doilea amendament.