Pasajul descrie un sentiment profund de tăcere care învăluie mediul lui Isidore. Această tăcere este înfățișată ca o forță puternică, aproape tangibilă, care emană din fiecare obiect din jurul său. Aceasta sugerează o golire perversă care transcende prezența fizică, rezonând din aparatele uzate, covorul dărăpănat și pereții în descompunere. Fiecare element din împrejurimile sale contribuie la această tăcere copleșitoare, amplificându -și impactul asupra conștiinței sale.
Această tăcere pare să simbolizeze dezolarea și descompunerea vieții și mediului lui Isidore. Înlocuiește vibrația realității cu o liniște de predicție care amorțează simțurile. Referirea la mașinile rupte și lipsa funcționalității evidențiază o lume dezbrăcată de căldură și conexiune, unde chiar și rămășițele tehnologiei nu reușesc să aducă viață sau sunet. În general, surprinde înstrăinarea bântuitoare care definește experiența lui Isidore într -un cadru distopic.