În perioadele de disperare, este obișnuit ca indivizii să se simtă copleșiți de durerea lor, crezând că este o luptă nesfârșită care le definește existența. Această percepție poate intensifica sentimentele de lipsă de speranță, ceea ce face dificil să se vadă dincolo de suferința imediată. Durerea se poate simți atotcuprinzătoare, depășind orice sentiment de speranță sau posibilitate.
Cu toate acestea, amintirea blândă este că, deși durerea este o parte a vieții, nu este întreaga ființă a noastră. În loc să permită durerea să domine, se poate strădui pentru un sentiment de pace care recunoaște durerea ca doar o componentă a unei experiențe de viață mai mari. Îmbrățișarea credinței că călătoria vieții include atât bucuria, cât și întristare poate duce la o perspectivă mai sănătoasă și rezistență emoțională.