Impulsul de a scrie lucrurile este unul în mod deosebit de compulsiv, inexplicabil pentru cei care nu îl împărtășesc, util doar accidental, doar secundar, în modul în care orice compulsie încearcă să se justifice. . . . Păstrătorii caietelor private sunt o rasă diferită, cu totul, rearangerii singuri și rezistenți ai lucrurilor, malcontente anxioase, copiii afectate aparent la naștere cu un anumit prezent al pierderii. -Joan Didion
(The impulse to write things down is a peculiarly compulsive one, inexplicable to those who do not share it, useful only accidentally, only secondarily, in the way that any compulsion tries to justify itself. . . . Keepers of private notebooks are a different breed altogether, lonely and resistant rearrangers of things, anxious malcontents, children afflicted apparently at birth with some presentiment of loss. -Joan Didion)
Scrierea compulsivă poate părea ciudată pentru cei care nu împărtășesc sentimentul, adesea condus de o nevoie care depășește utilitatea. Pentru mulți, actul de a nota gândurile este un mod de procesare și de a înțelege experiențele lor, chiar dacă pare să servească puțin scop. Acest proces poate oferi un sentiment de legătură cu lumea interioară a unuia, în ciuda utilității sale adesea accidentale.
Cei care păstrează caiete private sunt înfățișați ca persoane unice care se prind de emoțiile și gândurile lor. Sunt caracterizați ca figuri solitare care își reorganizează ideile în încercarea de a -și confrunta anxietățile și temerile de a -și pierde amintirile sau ideile. Joan Didion sugerează că acești păstrători de caiet au o conștientizare înnăscută a pierderii, o perspectivă care influențează compulsia lor de a -și documenta viața.