în „Paris până la lună”, Adam Gopnik reflectă asupra legăturii profunde dintre părinți și primii ani ai copiilor lor, ceea ce sugerează că magia și inocența copilăriei creează o legătură unică care este greu de dat drumul. Această perioadă este plină de bucurie, minune și descoperire, iar pe măsură ce copiii cresc, părinții consideră că este dificil să se despartă de dulceața și simplitatea acelor momente formative.
Citatul subliniază că romantismul experimentat în timpul educației unui copil este ceva prețuit de părinți, subliniind o nostalgie dulce. Aceasta sugerează că, în timp ce putem da drumul multor lucruri din viață, dragostea și amintirile asociate copilăriei copiilor noștri vor deține întotdeauna un loc special în inimile noastre.