Primăvara este strânsă. Se va dezgropa de sine. Asta este atât de convenabil în tragedie. Cea mai mică mică întoarcere a încheieturii va face treaba. . . Restul este automat. Nu trebuie să ridici un deget. Mașina este în ordine perfectă; A fost ulei de când a început timpul și funcționează fără frecare. . . Tragedia este curată, este odihnitoare, este fără cusur. . . Într -o tragedie, nimic nu este în îndoială și destinul tuturor este cunoscut. Acest lucru face ca liniștea. . . Tragedia este odihnitoare; Și motivul este că speranța, acel lucru neplăcut, înșelător, nu are parte în ea. Nu există nicio speranță. Ești prins.
(The spring is wound up tight. It will uncoil of itself. That is what is so convenient in tragedy. The least little turn of the wrist will do the job . . . The rest is automatic. You don't need to lift a finger. The machine is in perfect order; it has been oiled ever since time began, and it runs without friction . . . Tragedy is clean, it is restful, it is flawless . . . In a tragedy, nothing is in doubt and everyone's destiny is known. That makes for tranquility . . . Tragedy is restful; and the reason is that hope, that foul, deceitful thing, has no part in it. There isn't any hope. You're trapped.)
În citatul de la „Antigone” al lui Jean Anouilh, autorul reflectă asupra naturii tragediei, portretizându-l ca pe o mașină bine unsă care funcționează automat. Ideea este că tragedia se desfășoară fără efort, cu o simplă răsucire de soartă declanșând rezultate inevitabile. Predictibilitatea evenimentelor tragice aduce un sentiment de calm, deoarece totul este predeterminat, eliminând incertitudinea și îndoiala. Această inevitabilitate oferă o anumită atracție tragediei, prezentându -l ca o existență impecabilă și pașnică.
Mai mult decât atât, Anouilh subliniază că tragedia este lipsită de speranță, pe care o consideră o emoție înșelătoare. Absența speranței creează un sentiment de prindere, în care personajele sunt limitate la soarta lor, fără nicio posibilitate de schimbare sau răscumpărare. Această realizare accentuată contribuie la natura odihnitoare și curată a tragediei, deoarece elimină haosul adesea asociat cu speranța și ambiția. În această perspectivă, tragedia oferă un sentiment particular de liniște, prezentând o lume în care se stabilesc destine și nu există nicio luptă împotriva inevitabilului.