Violența limbajului constă în efortul său de a surprinde inefabilul și, prin urmare, de a -l distruge, de a -l prelua pe ceea ce trebuie să rămână evaziv pentru ca limbajul să funcționeze ca un lucru viu.
(The violence of language consists in its effort to capture the ineffable and, hence, to destroy it, to seize hold of that which must remain elusive for language to operate as a living thing.)
Judith Butler, în opera ei „Discursul excitabil: o politică a performativului”, explorează complexitățile limbajului și limitările sale inerente. Ea susține că limbajul își propune să articuleze experiențe și concepte care sunt adesea dincolo de expresia precisă. Cu toate acestea, în această urmărire, limbajul poate înăbuși din neatenție chiar esența pe care încearcă să o transmită, deoarece încearcă să încapsuleze inefabilul.
Această tensiune evidențiază un paradox în cadrul comunicării: cu cât încercăm să definim sau să descriem idei profunde prin cuvinte, cu atât riscăm să pierdem valoarea și fluiditatea de bază. Butler subliniază nevoia ca limbajul să fie dinamic, ceea ce sugerează că acesta prosperă atunci când își recunoaște propriile limitări și permite celor de neatins să rămână la îndemână.