Există o problemă cu toate cunoștințele psihologice - nimeni nu o poate aplica singuri. Oamenii pot fi incredibil de astepti cu privire la deficiențele prietenilor, soților, copiilor lor. Dar nu au deloc o perspectivă asupra lor. Aceiași oameni care sunt cu ochii răcoriți cu ochii răcoriți despre lumea din jurul lor nu au altceva decât fantezii despre ei înșiși. Cunoștințele psihologice nu funcționează dacă te uiți într -o oglindă. Acest fapt bizar este, din câte știu, neexplicat.
(There's one problem with all psychological knowledge - nobody can apply it to themselves. People can be incredibly astute about the shortcomings of their friends, spouses, children. But they have no insight into themselves at all. The same people who are coldly clear-eyed about the world around them have nothing but fantasies about themselves. Psychological knowledge doesn't work if you look in a mirror. This bizarre fact is, as far as I know, unexplained.)
În „Prada” de Michael Crichton, autorul explorează un paradox în cadrul înțelegerii psihologice: oamenii pot analiza adesea comportamentele și defectele altora cu mare claritate, dar se luptă să -și evalueze cu exactitate propriile lor. Această disparitate evidențiază o limitare inerentă în aplicarea cunoștințelor psihologice pentru sine, ceea ce duce la lipsa conștientizării de sine, în ciuda observațiilor puternice ale lumii înconjurătoare. Indivizii par să dețină percepții distorsionate despre ei înșiși, creând fantezii mai degrabă decât o imagine de sine veridică.
Acest fenomen ridică întrebări intrigante cu privire la natura auto-reflecției și a perspectivei. Crichton subliniază că aceiași indivizi care pot articula neajunsurile celor dragi se găsesc orbiți de propriile probleme. Această contradicție intrigantă rămâne în mare măsură neexplicată, reprezentând o provocare fascinantă pentru domeniul psihologiei și înțelegerea noastră despre percepția de sine.