Acesta este tocmai genul de transformare critică care a fost întotdeauna arhitecți frustrați și înfuriați. Nu mai puțin o cifră decât Sir Christopher Wren, scriind tracțiune cu sute de ani mai devreme, s -a plâns că popoarele din Londra pot disprețui o vedere la o vedere până când este demolată, după care, prin Magick, înlocuirea este considerată inferioară a fostului edificiu, acum elogiat în referință înaltă și strălucitoare.
(This is precisely the kind of critical turnabout that has always frustrated and infuriated architects. No less a figure than Sir Christopher Wren, writing tow hundred years earlier, complained that the peoples of London may despise some eyesore until it is demolished, whereupon by magick the replacement is deemed inferior to the former edifice, now eulogized in high and glowing reference.)
Pasajul reflectă experiența arhitecților de frustrare continuă atunci când lucrările lor sunt judecate în timp. Figurile istorice precum Sir Christopher Wren au exprimat sentimente similare, observând cum opinia publică se poate schimba dramatic în ceea ce privește clădirile. Structurile considerate odată inestetice pot deveni venerate odată ce nu mai sunt prezente. Acest fenomen duce la un sentiment de ironie și dezamăgire pentru cei implicați în arhitectură.
Această atitudine critică dezvăluie relația complexă dintre societate și mediul construit. Natura trecătoare a admirației poate determina inovatorii să se simtă descurajați, deoarece eforturile lor pot fi subestimate în favoarea proiectelor din trecut care sunt idealizate nostalgic odată înlocuite. Astfel de percepții subliniază necesitatea unei înțelegeri mai profunde și a aprecierii contribuțiilor arhitecturale în lumea modernă.