Pentru Yossarian, ideea pennantilor ca premii a fost absurdă. Nu au mers bani cu ei, fără privilegii de clasă. La fel ca medaliile olimpice și trofeele de tenis, tot ce au semnificat a fost că proprietarul nu făcuse ceva de niciun beneficiu pentru nimeni mai capabil decât toți ceilalți.
(To Yossarian, the idea of pennants as prizes was absurd. No money went with them, no class privileges. Like Olympic medals and tennis trophies, all they signified was that the owner had done something of no benefit to anyone more capably than everyone else.)
în „Catch-22” al lui Joseph Heller, Yossarian percepe noțiunea de pennante ca fiind extrem de ridicolă. El le consideră ca simboluri lipsite de o valoare reală, deoarece nu însoțesc nicio recompensă monetară sau nu îmbunătățesc statutul social. Spre deosebire de realizările tangibile care oferă beneficii, aceste premii par banale și superficiale.
reflecția lui Yossarian asupra naturii unor astfel de premii dezvăluie o critică a valorilor societății care prioritizează concurența asupra contribuțiilor semnificative. Pentru el, aceste premii denotă doar faptul că cineva a excelat în activități care, în cele din urmă, dețin o semnificație mică pentru binele mai mare, subliniind o deconectare între succes și merit adevărat.