Tolkien înțelege pericolul ciudat prezentat în virtutea tăiată din bine. Peste și din nou, el demonstrează convingerea sa fundamentală că răul se prezintă virtuților noastre mult mai mult decât viciile noastre. Însăși punctele noastre forte și activele noastre, fie că inteligența sau vitejia, diligența sau loialitatea sau frumusețea, dar mai ales dreptatea-poate să ne dispună fie să disprețuim pe cei care nu au astfel de virtuți, fie să ne folosim darurile pentru propriile noastre scopuri egoiste.
(Tolkien understands the odd danger posed by virtue cut off from the Good. Over and again, he demonstrates his fundamental conviction that evil preys upon our virtues far more than our vices. Our very strengths and assets-whether intelligence or bravery, diligence or loyalty or beauty, but especially righteousness-may dispose us either to scorn those who lack such virtues, or else to employ our gifts for our own selfish ends.)
Tolkien recunoaște riscurile unice care vin cu virtuți care sunt deconectate de la o bază morală. Lucrările sale ilustrează frecvent o credință profundă că răul este mai înclinat să ne exploateze virtuțile decât deficiențele noastre. Această idee are ecou de -a lungul narațiunilor sale, arătând modul în care trăsături precum inteligența, vitejia și loialitatea pot conduce indivizii rătăciți atunci când nu sunt aliniați cu un scop moral mai înalt.
Mai mult decât atât, personajele lui Tolkien dezvăluie adesea modul în care aceste daruri, în loc să fie folosite în mod dezinteresat, pot duce la aroganță sau la un sentiment greșit de superioritate față de ceilalți. Acest lucru sugerează că chiar și cele mai admirabile calități, precum dreptatea, pot fi răsucite pentru a justifica motive egoiste sau dispreț pentru cei percepuți ca fiind mai puțin virtuoși. În cele din urmă, perspectivele lui Tolkien servesc ca o amintire de precauție a necesității ca virtuțile să fie înrădăcinate în bunătate pentru a evita corupția morală.