Ori de câte ori mă simt albastru, îmi place să merg la Balzar și să privesc un ospătar transfer grav o friptură au poivre și însoțirile sale de la un platou oval pe o farfurie, articol după articol. Îmi reafirmă credința în sănătatea civilizației de prisos.
(Whenever I am feeling blue, I like to go to the Balzar and watch a waiter gravely transfer a steak au poivre and its accompaniments from an oval platter to a plate, item by item. It reaffirms my faith in the sanity of superfluous civilization.)
în „Parisul pe lună” al lui Adam Gopnik, el împărtășește un ritual personal care îi aduce confort în perioadele sumbre. Îi place să viziteze Balzar, un bistrot parizian, unde observă procesul minuțios al unui ospătar care deservește cu atenție un vas clasic, Steak au Poivre, de la un platou la o farfurie. Acest act simplu îi oferă un sentiment de stabilitate și bucurie în mijlocul haosului vieții.
Experiența lui Gopnik subliniază importanța unor momente mici, aparent inutile din viață, care pot oferi reasigurare și sens. Vizionarea mișcărilor focalizate ale chelnerului evidențiază o apreciere profundă pentru ritualurile societății civilizate, consolidându -și credința în frumusețea serviciului gânditor și plăcerile mesei.