În „Femeia care a mers în Sunshine” de Alexander McCall Smith, autorul încurajează cititorii să îmbrățișeze conversații imaginative, chiar și cu obiecte neînsuflețite precum dovleceii. Această noțiune capricioasă sugerează că implicarea cu un dovleac prietenos pe o unitate ar putea oferi o companie unică, reconfortantă. Dovleacul, fiind tăcut și agreabil, simbolizează o prezență nejudecată care permite expresia nelimitată.
Acest scenariu jucăuș evidențiază bucuria creativității și natura terapeutică a dialogurilor imaginare. Finalitatea călătoriei dovleacului, care se încheie pe placa cuiva, reflectă ideea companiei prin experiențe comune. În acest fel, dovleacul servește ca o amintire a naturii simple, dar profunde a prieteniei, îmbinând încântătorul cu The Bittersweet.