În acest pasaj, Epictetus folosește metafora unei efective de cerbi pentru a ilustra modul în care oamenii reacționează adesea la frică. La fel cum cerbul fugit orb și se încarcă greșit în pericol, mai degrabă decât să caute siguranță, indivizii pot intra în panică și pot lua alegeri slabe sub influența fricii. Aceștia pot confunda ceea ce îi amenință cu adevărat, ceea ce duce la căderea lor. Epictetus sugerează că, în loc să te temi de evenimentele reale ale morții sau durerii, frica irațională a oamenilor de aceste evenimente este ceea ce îi împiedică cu adevărat.
Epictetus subliniază importanța perspectivei asupra fricii, argumentând că moartea în sine nu ar trebui să fie temută, ci mai degrabă rușinea asociată cu confruntarea cu ea slab. Această perspectivă încurajează indivizii să se confrunte cu temerile lor și să nu lase anticiparea durerii sau a eșecului să le dicteze acțiunile. Recunoscând că frica acestor experiențe este adesea mai mare și mai dăunătoare decât experiențele în sine, se poate găsi un sentiment de libertate și împuternicire să trăiască fără a paraliza apucarea fricii.